Cadouri de Crăciun cu suflet și grijă pentru natură
Chiar dacă nu sunt atât de greu de găsit darurile prietenoase cu natura, nici floare la ureche nu pare a fi selectarea unor cadouri sustenabile pentru Crăciun.
Perioada sărbătorilor este una pe care o aștept cu drag de fiecare dată. Vine mereu încărcată de iubire, dorință de a dărui și mai multă compasiune. Îmi place să ofer daruri, dar ajung invariabil să mă stresez încercând să găsesc cadouri care să le placă celor cărora le ofer, să se încadreze în buget și să fie prietenoase cu mediul.
Mai multe sfaturi pe care le-am găsit în trecut pe această temă duc în direcția reciclării unor lucruri vechi și a confecționării unui nou obiect. Deși îmi place ideea, nu am timpul necesar și nici nu simt că ar fi atât de apreciate. Astfel, am ales să caut variante de cadouri prin care să îmi satisfac nevoia de a cumpăra obiecte prietenoase cu mediul, ținând în același timp cont de particularitățile fiecărei persoane căreia îi voi dărui ceva.
Am făcut ceva research și voi împărtăși cu voi lista la care am ajuns, în speranța că vă va fi și vouă de folos.
Cosmetice eco-friendly și zero waste
Mie îmi plac cosmeticele și asta se poate vedea în arsenalul de creme, loțiuni și produse de make-up pe care le am. Dar pe măsură ce am descoperit ce ingrediente se află în multe dintre produsele din comerț și am început să observ ambalajele pe care le las în urmă, am decis să iau măsuri și să fac alegeri mai bune pentru mine și mediul înconjurător. Nu prea mai există recipient pe care să îl arunc, ci îmi fac singură unturile și uleiurile de corp alegând să refolosesc ambalajele.
În ceea ce privește produsele pe care încă le cumpăr, sunt mult mai atentă la ce conțin, unde sunt fabricate și ce tip de ambalaj au. Mai exact, cum mă afectează pe mine și mediul.
Pun același filtru și când aleg cadouri pentru cei dragi, înțelegând că eu sunt responsabilă pentru resturile pe care ei le lasă în urma a ceea ce eu le-am oferit.
Mi-au făcut cu ochiul o cremă de față naturală și o mască detoxifiantă cu cacao de la Naked Shop, un ruj hidratant mat și un kit zero waste pentru îngrijirea feței de la Terrawell, dar și câteva parfumuri solide și lichide de la Matca.
Naked Shop chiar a făcut o listă cu idei de cadouri sustenabile, iar pentru mai multe variante de cadouri fără risipă, căutați magazinele zero waste. O să fac un articol în cel mai scurt timp și cu magazinele zero waste din România.
Sacoșe cu suflet
Dacă citești acest articol, sunt destul de sigură că deja folosești sacoșe de pânză și ai ales să nu mai cumperi varianta din plastic. Dacă și persoana pentru care cumperi cadoul îți împărtășește părerea, un totebag de la Atelierul de pânză poate fi mai mult decât o simplă sacoșă de cumpărărturi.
Atelierul de pânză folosește deşeuri textile ca materie primă în procesul de producţie, iar minimum 30% dintre angajaţi sunt persoane cu dizabilităţi. În Romania, şomajul în rândul persoanelor cu dizabilităţi este de aproape 90%, astfel, cumpărând de la ei, ajutăm la menţinerea și crearea de noi locuri de muncă destinate acestor persoane.
Mai mult, au o selecție foarte drăguță pentru sărbători, cu sacoșe ce pot servi ca ambalaj pentru cadou și pot care fi ulterior refolosite de muuuulte ori. Au chiar și săculeți pentru cadouri. Iar dacă vrei ceva mai specific destinatarului cadoului, ai variante cu pisicuțe, cu Save the Planet, pentru iubitorii de muzică sau de natură. Printre altele, mai au huse pentru laptop și pentru tabletă, dar și rucsacuri colorate.
Bunătăți raw-vegane din caju
Vacaju este un brand românesc care mi-a atras atenția de ceva timp. Laptele lor din caju și alte preparate gustoase și sănătoase, în ambalaje prietenoase cu mediul sunt pe placul meu. Iar acum, au scos și niște pachete pentru sărbători, ce inculd un mix de nuci cu cocos și caramel sărat și pastă de caju și cocos. Toate astea, pe lângă dulciurile raw vegane pe care le au și în alte perioade ale anului sau cozonacul raw vegan, care pot fi și ele niște opțiuni foarte bune de cadouri.
Produse locale
Alegând cadouri sustenabile produse local, nu doar că susținem comunitatea, dar ajutăm și mediul. Orice produs adus de departe trece prin multe mâini până să ajungă la noi. Acest lucru se traduce în CO2 cauzat de transport, deșeuri din ambajale multiple folosite și alte resurse necesare pentru a ajunge produsul final în posesia noastră.
Am găsit câteva opțiuni bune pe Roditor Food Market, unde producătorii și artizanii din România își vând produsele. M-au atras un pachet de ceaiuri și un carrot cake cu mirodenii și portocale. Și cred că evenimente ca Mezanin Market, din București, Maker Shop și târgurile de Crăciun oferă alte variante de luat în calcul.
Experiențe
Ca o persoană care subscrie ideii “buy experiences, not things”, mi se pare că un cadou-experiență e mereu o idee bună, cât timp i se potrivește destinatarului. Aici trebuie să luăm în calcul preferințele, timpul disponibil și de ce alte resurse mai are nevoie persoana căreia îi oferim cadoul, încât acesta chiar să fie un cadou plăcut, nu un alt lucru pe care îl adaugă pe lista sa plină.
O sesiune de olărit, una de pictură pe ceramică sau cursuri de desen sau de pictură mi se par variante bune pentru cineva care vrea să iasă din rutină. Pentru mai multe idei, am găsit Unstuff Gifting – Târg de Crăciun cu cadouri-experiențe.
Cozy, de casă
Eu am ajuns să apreciez foarte mult sentimentul ăla de coziness – haine lejere, pijama frumoasă și confortabilă, o păturică, o cafea și o carte bună. Mi-a plăcut să văd asternuturile de pat, pijanimalele, seturile de masă și jucăriile din bumbac de la Cotton Therapy, un atelier micuț de croitorie din Cerașu care folosește materiale naturale. Mi-au atras atenția o lenjerie de pat foarte drăguță din colecția de Crăciun, o pijama cu tematică de sărbători, dar și un kimono vaporos.
Lumânări parfumate în porțelan
Pentru persoanele cărora le plac lumânările parfumate, acestea pot fi un cadou potrivit. Cu toate acestea, e nevoie să ne uităm la ce presupune crearea unui astfel de produs.
I-am descoperit pe Cup & Candle, o afacere de familie care face lumânări parfumate din ceară de soia, turnate în cești din porțelanuri vintage sau create în România.
Spre deosebire de lumânările care folosesc parafină, făcută din combustibili fosili, variantele din ceară de soia și ceară de albine sunt mai sustenabile.
Cup & Candle are colecție de Crăciun foarte drăguță, unde am găsit o lumânare cu scorțișoară și vanilie, una cu portocale, dar și o cutie cu lumânări din ceară de albine, rulate manual, cu sfesnic lucrat manual, din ceramica.
Ambalaje
Indiferent ce cadouri alegem, ambalajele sunt parte din proces. Și nu putem numi cadourile de Crăciun a fi cadouri sustenabile, dacă ambalajul nu intră în aceeași categorie.
Pentru mine, parte din cadou este modul în care este el ambalat, dar în ultimul timp încerc să trec de la hârtia clasică de ambalat și panglica din plastic la ceva mai sustenabil. Am tot căutat un ambalaj compostabil care să arate foarte bine, dar cum nu am găsit varianta asta încă, m-am reorientat către a refolosi ambalajele. Astfel, merg folosite pentru ambalare hârtiile simple maronii, ziarele sau chiar hărți mai vechi.
Mie îmi plac mult și cutiile, astfel că aleg cutii pe care să le pot refolosi, fie eu, fie persoana care primește cadoul. Pe principiul văzut la Marie Kondo, mai în toate sertarele mele există cutii și cutiuțe de depozitare, pe categorii.
O altă variantă este cea menționată mai sus, cu sacoșele și săculeți textili, care pot avea o altă întrebuințare odată ce cadoul a fost oferit.
Extra tip: folosind Verdoo pentru cumpărăturile online, platforma plantează copaci pentru compensarea amprentei de carbon.
Gânduri calde de final
În același timp, dacă noi și cei dragi nouă avem suficient, alte persoane nu sunt atât de norocoase. Le putem face un cadou și celor în situații defavorizate, fie personal, fie prin intermediul ONG-urilor dedicate diferitelor probleme. Alege o cauză în care crezi și fă-ți un cadou atât ție, cât și oamenilor pe care îți dorești să îi ajuți.
Dacă ați aflat despre alte variante de cadouri sustenabile ce merită împărtășite, îmi puteți da un semn, să actualizez lista.
Aici sunt și ideile de cadouri sustenabile de Crăciun din 2022.