Volta X - panouri fotovoltaice

Panourile fotovoltaice – tot ce trebuie să știi despre ele 

Panourile fotovoltaice devin o alternativă tot mai căutată în ultimul timp, atât pentru că sunt energie verde, dar mai ales în contextul actual al majorării facturilor la utilități. Sunt interesată de ceva timp de alternative mai prietenoase cu mediul, dar și de independența pe care mi-o pot oferi panourile fotovoltaice. Însă am multe întrebări: de la ce presupune efectiv instalarea acestora, la prețuri și durata de amortizare. 

Astfel că am apelat la specialiști pentru a afla ce înseamnă și ce trebuie făcut înainte de a mă decide să inslatez astfel de panouri. 

Despre toate acestea am discutat cu Cătălin Veleşcu, Director General al Volta X Solar Systems, companie specializată în proiectarea, instalarea și punerea în funcțiune a sistemelor fotovoltaice. 

Ce sunt panourile fotovoltaice și cum diferă ele de panourile solare? 

Un sistem fotovoltaic are rolul de a produce energie electrică prin transformarea radiației solare în curent continuu, pe când sistemul solar transformă radiația solară în apă caldă. Este imposibil să optezi pentru un sistem sau altul fără să știi ce oferă fiecare și, de aceea, recomandăm să se țină cont de scopul urmărit și de ceea ce contează cel mai mult pentru fiecare persoană. 

Cea mai semnificativă diferență dintre cele două sisteme este capacitatea de reținere și de păstrare a energiei solare pe care o au. Există și diferențe ce țin de eficientă, randament, cost, etc.

Panourile fotovoltaice au nevoie de o suprafață expusă cât mai mare, pentru a oferi un randament maxim, în timp ce panourile solare necesită o suprafață proporțională care se raportează la cantitatea de căldură/ apă caldă, ce urmează să fie produsă. 

Trebuie menționat că panourile solare funcționează doar pe bază de radiație solară directă și nu produc curent electric. 

În același timp, panourile fotovoltaice produc energie chiar și dacă cerul nu este senin și sunt mai versatile și mai durabile decât cele solare.

Este important de reținut că, atât panourile fotovoltaice, cât și cele solare, prezintă și o serie de avantaje comune:

  • oferă o sursă inepuizabilă de energie
  • nu produc emisii și noxe
  • necesită întreținere minimă care nu implică mari costuri 

Consumatorii care ezită între cele două tipuri de sisteme trebuie să înțeleagă că ambele sunt o opțiune viabilă. Întrebarea celor care doresc să investească într-o astfel de sursă de energie nu trebuie să fie „care sistem este mai bun”, ci „care sistem corespunde cel mai bine necesităților mele”?

Scopul energiei verzi este să asigure independența energetică. Deși ambele tipuri de panouri au o durată de viață de aproximativ 20-25 de ani, randamentul acestora va avea de suferit odată cu trecerea timpului. Uzura acestora este provocată de mediul în care sunt instalate, precum și de procesul de montaj. Cei care hotărăsc să adere la una dintre variante trebuie să vadă care dintre ele este cea mai bună pentru ei și să se informeze corect și exact.

Cum funcționează panourile fotovoltaice? 

Panourile fotovoltaice sunt fabricate din materiale speciale, care absorb lumina soarelui prin celulele fotovoltaice care întră în componența lor. 

Celulele fotovoltaice captează energia solară și o convertesc în electricitate, iar în funcție de tipul de celule care le compun, panourile fotovoltaice se împart în mai multe categorii:

  • Panourile fotovoltaice monocristaline
  • Panourile fotovoltaice policristaline
  • Panouri fotovoltaice cu strat subțire
  • Panourile fotovoltaice amorfe

Fiecare categorie dintre cele amintite prezintă avantaje și dezavantaje:

  • Panourile fotovoltaice monocristaline sunt cele mai calitative, dar și cele mai costisitoare. Rezistența lor în timp este mai bună și performează bine chiar și pe lumină scăzută.
  • Panourile fotovoltaice policristaline sunt cele mai potrivite din punct de vedere al raportului preț – calitate pentru casele familiale. Pentru că au o eficiență mai redusă, este necesară instalarea unui număr mai mare de panouri.
  • Panourile fotovoltaice cu strat subțire sunt ideale pentru suprafețele mai largi, mai întinse, iar performanța lor nu este afectată de temperaturile ridicate sau de umbră. Folosesc tehnologii care se află în curs de dezvoltare și au costuri mai ridicate față de panourile convenționale.
  • Panourile fotovoltaice amorfe rămân cele mai puțin eficiente în condiții de lumină intensă, însă compensează dacă sunt amplasate în medii cu condiții slabe de lumină, când se dovedesc a fi cele mai performante. Totodată, reprezintă cea mai ieftină opțiune. 

Ce trebuie să știm atunci când ne hotărâm să instalăm panouri fotovoltaice acasă? 

Prima condiție este existența unui branșament electric și calitatea acestuia. În funcție de aceasta, instalatorul poate propune un sistem on-grid și/sau off-grid/hybrid.

Bugetul alocat investiției în sistemul fotovoltaic este, de asemenea, esențial și trebuie calculat necesarul de energie verde. Foarte importante sunt și orientarea și înclinația, alături de tipul și aria suprafeței pe care instalăm panourile.

Cum alegem sistemul de panouri fotovoltaice potrivit nevoilor noastre? 

Atunci când optezi pentru un anumit tip de sistem fotovoltaic, ar trebui să iei în considerare câteva lucruri esențiale:

  • Necesarul tău de energie electrică
  • Compatibilitatea acoperișului cu sistemul de panouri fotovoltaice pe care vrei să-l instalezi
  • Toate costurile asociate montării panourilor, dar și suma pe care ai reuși să o economisești după finalizarea instalării
  • Esențial este să apelezi la un specialist pentru a monta corespunzător aceste panouri (foarte important este de determinat unghiul în care lumina se reflectă cel mai bine, pentru ca panourile să funcționeze la capacitate optimă).

Când vine vorba de alegerea firmei cu care să lucrezi trebuie să fii foarte atent. Documentează-te despre cum lucrează, ce istoric și ce rezultate au avut. Adresează întrebări în legătură cu nelămuririle pe care le ai și cere explicații amănunțite.

Care sunt costurile panourilor fotovoltaice? Un exemplu concret.  

Un sistem fotovoltaic off-grid, monofazat, cu o putere de 5 kW și o calitate superioară a panourilor solare ajunge la aproximativ 4.400 de euro (cu TVA). Pe de altă parte, pentru un sistem fotovoltaic on-grid, cu o putere mai mare, de 10 kW,trifazat, prețul aproape că se dublează, iar pentru un sistem hibrid poate ajunge și la 10.000 de euro.   

Ce finanțări nerambursabile există pentru cei care doresc să își instaleze panouri fotovoltaice? Cum funcționează și cum pot consumatorii să între în posesia lor?

Există în prezent două mari programe care sunt derulate de Administrația Fondului de Mediu (AFM), instituție aflată în subordinea Ministerului Mediului. 

Programele sunt denumite „Casa Verde” și sunt destinate atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice, care își propun creșterea capacităților de producere a energiei electrice din surse regenerabile.

Banii acordați prin programele „Casa Verde” sunt decontați de Comisia Europeană prin diferite finanțări acordate României.

În cazul persoanelor fizice, 90% din valoarea cheltuielilor eligibile este finanțată de Administrația Fondului pentru Mediu, în limita sumei de 20.000 lei. Diferența este suportată de beneficiarul final, din surse proprii.

Acesta trebuie să știe că poate beneficia de o singură primă de eficienţă energetică. 

Valoarea finanţării nerambursabile pentru persoanele juridice este de până la maximum 500.000 lei pe proiect. Procentul de cheltuieli nefinanţat va fi acoperit din contribuţia proprie a solicitantului, iar acesta poate beneficia de o singură finanţare în cadrul sesiunii. 

Finanţarea se face eşalonat, în maximum trei tranşe, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului pentru finanţare şi pe măsura realizării proiectului. 

Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească cei ce doresc să acceseze aceste programe sunt detaliate în Ghidul de finanţare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienţei energetice.    

În cât timp se amortizează investiția? 

Investiția într-un sistem fotovoltaic bine proiectat și instalat este amortizată în doi – trei ani, dacă montezi un sistem optând pentru finanțarea nerambursabilă, și de cca. 14 ani, dacă nu beneficiezi de finanțare.

Ce presupune instalarea panourilor?

În mod ideal, înainte de a cumpăra și instala un sistem de panouri fotovoltaice, ar trebui să apelezi la ajutorul unui instalator specializat. Acesta este cel mai în măsură să evalueze necesarul de energie, atât al unui consumator casnic, cât și al unui consumator industrial. 

Un instalator specializat se va asigura, în primul rând, că panourile fotovoltaice sunt amplasate corect și au o orientare care să le permită captarea luminii solare o perioadă cât mai mare din zi. 

Apoi, este foarte importantă starea acoperișului clădirii pe care urmează să fie instalate panourile. Cum durata de viață a unui sistem fotovoltaic este de 25-30 de ani, este esențial ca acoperișul casei sau al clădirii să fie suficient de rezistent pentru a susține greutatea panourilor. Este important ca acoperișul să nu necesite reparații majore câțiva ani, deoarece vor fi mai greu de făcut după instalarea sistemului fotovoltaic. 

Pe lângă aceste aspecte, evaluarea necesarului de energie electrică joacă un rol crucial în alegerea tipului, dimensiunii, puterii și numărului de panourilor fotovoltaice care trebuie instalate. 

În cazul nostru, noi oferim clienților noștri, consultanță și proiectare a sistemelor fotovoltaice, montaj și punere în funcțiune a sistemelor fotovoltaice, mentenanță și service pentru sistemele fotovoltaice.

Scopul nostru este să ne asigurăm că fiecare client este informat și are puterea de a alege serviciile și echipamentele adaptate nevoilor sale, astfel încât să le poată utiliza eficient, la capacitatea lor maximă, în condiții de siguranță și pe termen îndelungat. Avem o echipă certificată de specialiști și oferim soluții personalizate care să le ofere beneficii imediate.

Care sunt beneficiile utilizării panourilor fotovoltaice?

Există o multitudine de beneficii pe care cei care vor să își instaleze un sistem fotovoltaic le vor obține:

  • economie pe termen lung la facturile de energie electrică (cu până la 40%)
  • independență energetică
  • un plus de siguranță și confort
  • amortizare rapidă a investiției cu achiziționarea, instalarea și punerea în funcțiune a panourilor fotovolatice
  • durata de viață mare a panourilor (între 25 și 30 de ani, în condiții de exploatare corecte)
  • costuri reduse de mentenanță – sunt silențioase, ecologice și necesită extrem de puțină întreținere
  • impact redus asupra mediului înconjurător, datorită faptului că nu utilizează combustibil convenţional

În plus, nu numai că economisiți la factură de energie electrică, dar dacă generați mai multă energie electrică decât cea pe care o utilizați, surplusul va fi exportat înapoi în rețea și veți fi plățiți pentru această producție. 

Cine este Volta X Solar Systems? 

Volta X Solar Systems este o companie cu capital 100% românesc fondată în anul 2020, în Piatra Neamţ, specializată în proiectarea, instalarea și punerea în funcțiune a sistemelor fotovoltaice. Compania a fost născută din dorința de a inspira pe cei din jur să trăiască mai frumos și mai curat, utilizând energia verde.

Dorim ca prin ceea ce facem să contribuim în mod direct la creşterea nivelului de trăi şi la dezvoltarea durabilă a societăţii din care facem parte. Investim permanent în angajatii noștri, inventăm, dezvoltăm și comercializăm produse și soluții sigure și eficiente pentru clienții noștri și pentru mediul în care trăim. Nu facem nici un fel de compromisuri privind calitatea activității pe care o desfășurăm. 

Pentru că suntem convinși că energia verde este soluția pentru un viitor mai sigur și sustenabil, propunem clienților noștri să utilizeze panourile fotovoltaice, cele care transformă energia solară în energie electrică, într-un mod simplu, eficient și curat.

Volta X Solar Systems a aderat la programul național denumit generic „Casa Verde Fotovoltaice”, în calitate de instalator validat, program privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *