sezamo - pungi reutilizabile

Pungi reutilizabile pentru livrările sezamo

Supermarketul online sezamo, care se lansează în România în aprilie, anunță introducerea pungilor reutilizabile pentru livrarea comenzilor, din grijă pentru mediu și pentru a încuraja comportamentul sustenabil al consumatorilor.

Sustenabilitatea reprezintă unul dintre cei patru piloni pe care sezamo își bazează întreaga activitate, alături de sortimentul larg de produse, serviciile inovatoare și prețurile competitive. 

Din dorința de adaptare la schimbarea opiniei publice în legătură cu risipa de plastic și hârtie și tendința consumatorilor de a respinge produsele din plastic sau hârtie de unică folosință, sezamo a implementat livrarea cumpărăturilor clienților în pungi reutilizabile fără niciun cost suplimentar. 

Procesul implementat reprezintă un sistem de reciclare în „buclă închisă”, permițând clienților să returneze pungile în care le-au fost livrate comenzile, ca mai apoi să primească următoarea comandă tot în sacoșă reutilizabilă. Acest program este activ la momentul actual în toate cele patru țări în care Rohlik Group este prezent (Republica Cehă, Germania, Austria și Ungaria). 

Două mari avantaje ale pungilor reutilizabile sunt evidente: clienții sezamo nu vor mai trebui să arunce la gunoi pungile goale de hârtie, iar mediul înconjurător este protejat împotriva risipei. 

Grupul Rohlik pune accent pe nevoile și dorințele consumatorilor, iar în acest context, compania a primit în mod constant feedback din partea clienților de a dezvolta alternative pentru livrarea în pungi de hârtie, pentru a reduce deșeurile menajere. 

Conform studiilor, o pungă confecționată din plastic reciclat are un impact cu 80% mai redus asupra mediului înconjurător față de o pungă de hârtie de unică folosință sau o pungă reutilizabilă din bumbac. Astfel, pungile reutilizabile din plastic pot fi folosite în medie de 25 de ori mai des în comparație cu pungile de hârtie.

Pungi de hârtie sau pungi reutilizabile

Clienții vor putea alege cum preferă să își primească produsele, fie în pungi reutilizabile, pentru care vor plăti o taxă unică, fie în pungi de hârtie. După ce au achitat acea taxă, clienții se vor putea bucura de serviciul de reciclare pentru un timp nelimitat. Există, de asemenea, posibilitatea clienților de a folosi din nou pungi de hârtie, situație în care taxa inițială pentru pungile reutilizabile va fi returnată. 

Dacă optează pentru varianta sacoșelor reutilizabile, clienții vor putea observa în aplicația sezamo câte astfel de pungi au primit, putând returna pungile comenzilor anterioare curierilor atunci când aceștia livrează următoarele comenzi. 

Pentru a respecta toate normele de igienă, toate pungile sunt curățate după fiecare folosință, iar întreg Grupul Rohlik a primit toate certificările necesare aplicabile în Uniunea Europeană pentru a confirma faptul că pungile sunt pe deplin conforme cu standardele legale pentru contactul repetat și pe termen lung cu alimentele. Prin folosirea sacoșelor reutilizabile, clienții sezamo vor avea o contribuție proprie în sprijinul livrărilor mai eficiente și mai puțin dăunătoare asupra mediului.

Această măsură se numără printre cele care alcătuiesc misiunea sezamo de a deveni cel mai sustenabil și prietenos cu mediul serviciu de livrare de alimente din România. Alte inițiative sunt lansarea serviciilor de livrare cu o flotă de mașini electrice, care reduce considerabil amprenta de carbon a companiei, și programul „Save the Food”, unde produsele care se apropie de termenul de expirare sunt puse la vânzare având un preț redus. Acest program este unul de succes în celelalte țări unde grupul este prezent, consumatorii alegând produsele necesare din această secțiune a site-ului pentru a beneficia de discount-uri. 

Mai mult decât atât, clienții sezamo se vor bucura de un serviciu în plus când vine vorba de reciclare și de prevenire a risipei, și anume posibilitatea de a returna livratorilor recipientele goale confecționate din sticlă care au fost cumpărate într-o comandă anterioară, fără niciun cost suplimentar. Practic, dacă clientul comandă băuturi îmbuteliate în recipiente din sticlă, curierul le va putea ridica în vederea reciclării la următoarea comandă livrată, iar clientul devine, astfel, un partener activ al sezamo la protejarea mediului înconjurător.

sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, unul dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik se lansează în România, Italia și Spania în 2022, sub brandul sezamo pentru toate cele trei ţări. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.