Poteca Fluturilor

Un nou traseu în Parcul Natural Văcărești – Poteca Fluturilor

Asociația Parcul Natural Văcărești lansează „Poteca Fluturilor”, un nou traseu de vizitare în Parcul Natural Văcărești, parte din proiectul de educare și conștientizare a importanței fluturilor și ai altor polenizatori urbani. Proiectul este finanțat de Fundația Globalworth și avizat de Administrația Parcul Natural Văcărești.

Noul traseu tematic promovează natura urbană și serviciile ecosistemice oferite de Parcul Natural Văcărești pentru un număr de aproximativ 30.000 de vizitatori anual. Amenajarea traseului lung de aproximativ un kilometru a fost realizată prin activități de igienizare, reconstrucție ecologică și restaurare a vegetației și include amplasarea unor panouri de informare și elemente de signalistică, precum și refugii sau hoteluri de insecte destinate polenizatorilor.

În cadrul proiectului va fi promovat și rolul educațional al ariei protejate pentru comunitate, punându-se în valoare capacitatea acesteia de a conserva biodiversitatea. Parcul va avea șansa de a deveni o „școală vie” în ceea ce privește importanța fluturilor în ecosistemele actuale, servind totodată ca un veritabil rezervor de polenizatori pentru alte zone verzi ale orașului.

„Fluturii sunt animale delicate și frumoase, cu vieți fascinante și complexe. Văzuți cu ușurință de copii și iubiți de toți, ei sunt ambasadorii perfecți ai biodiversității urbane care ne înconjoară. Prin urmare, alocarea câtorva ore pentru a ne bucura de fluturi în habitatul lor natural face minuni pentru sănătatea noastră fizică și mentală. Proiectul Poteca Fluturilor își propune să tragă un semnal de alarmă despre declinul cu care se confruntă fluturii în întreaga lume și să promoveze ideea că supraviețuirea lor, precum și starea mediului de care depindem și noi, oamenii, sunt în mâinile noastre. Făcând pași mici pentru a ajuta speciile polenizatoare aflate în pericol ne va aduce, în cele din urmă, beneficii tuturor.”

Vlad Cioflec, biolog la Asociația Parcul Natural Văcărești
Poteca Fluturilor

Prin intermediul „Potecii fluturilor”, copiii au posibilitatea să afle de ce fluturii sunt indicatori ai calității mediului și să învețe despre cauzele declinului polenizatorilor la nivel mondial, despre poluare sau încălzirea globală, dar și care sunt soluțiile practice pe plan local pentru a limita degradarea habitatelor sau efectele schimbărilor climatice. Vor învăța să construiască un hotel pentru insecte în curtea casei sau a școlii și vor afla mai multe despre importanța crucială a florilor de câmp. Iar cu multă răbdare și cu puțin noroc, vor avea chiar șansa de a descoperi o specie nouă de fluture pentru lista Parcului Natural Văcărești.

„Infrastructura verde-albastră reprezintă infrastructura ecologică a orașelor și o prioritate în contextul orașelor viitorului. Acest lucru se poate realiza în primul rând prin valorificarea inteligentă a ecosistemelor existente – cu această idee în minte a fost creată Poteca Fluturilor. Aici, vizitatorii se vor convinge că locul polenizatorilor este printre flori și că spațiile verzi sunt ecosisteme foarte valoroase, ce trebuie protejate și nu transformate. Și își vor aminti cât este de benefică pentru corp și minte o incursiune de câteva ore în mijlocul naturii.”

Alexandra Coviltir, Project Manager la Fundația Globalworth

Specialiștii Asociației Parcului Natural Văcărești au identificat până în prezent peste 20 de specii de fluturi în parc, iar biologii și naturaliștii asociației vor prezenta publicului diversitatea lor, ciclul complex de viață și serviciile ecosistemice pe care le oferă prin intermediul unor tururi organizate, ateliere și materiale informative. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.