Sustainable fashion sau ce este moda sustenabilă

Indiferent că știm ce este moda sustenabilă sau nu, celor mai mulți dintre noi ne plac hainele și modul în care ne exprimăm personalitatea și creativitatea prin intermediul ținutei pe care o purtăm. Astfel că, de multe ori ne gândim la modă ca identificarea piesei de îmbrăcăminte perfecte. Dar există multe aspecte și pași ce au loc până ca acea rochie sau pereche de pantaloni să ajungă în garderoba noastră.  

În ultimul timp auzim de sustenabilitate și durabilitate în modă. De multe ori sunt doar termeni folosiți pentru că dau bine, fără a înțelege că înseamnă dincolo de a purta un tricou din bumbac organic. 

Când vorbim despre moda sustenabilă, nu ne referim doar la produsul final. Vorbim despre întregul ciclu de viață al unui produs, de la momentul în care a apărut ideea, la producția și recoltarea materiei prime, până ce produsul a dispărut în totalitate, luând în calcul aspectele de mediu și pe cele socio-economice.  

Din punct de vedere al mediului, dorim să minimizăm efectele defavorabile pe care le poate avea produsul asupra mediului înconjurător în oricare etapă a ciclului de viață. 

Putem face acest lucru prin: 

– folosirea eficientă și responsabilă a resurselor necesare (cum ar fi apa, pământul necesar și ecosistemul)  

– folosirea de energie regenerabilă
– maximizarea celor 5 R: Reducere, Refolosire, Reparare, Reciclare și Descompunere (Rot)

Dintr-o perspectivă socio-economică, toți oameni implicați, cei care lucrează în stadiul de cultivare, în fabrici, în transport sau depozitare, trebuie să fie tratați corect și etic, prin alinierea la normele și reglementările industriei.    

Așadar, e necesar să luăm în considerare toate etapele din ciclul de viață al produsului:

– designul
– producția și extracția materiei prime
– prepararea firelor
– pregătirea țesăturii
– procesele și finisajele umede
– producția de confecții
– transportul
– depozitarea
– marketingul
– vânzarea
– utilizarea
– post-utilizarea (reciclare, reparații, donare, upcycling etc.)

Pot exista mai multe sau mai puține stadii, în funcție de nevoile aferente fiecărui produs.  

Să vedem câteva aspecte importante din ceea ce este moda sustenabilă. 

ce este moda sustenabilă - less co2

Amprenta de carbon 

Conform raportului Fashion on Climate, în 2018 industria modei a produs 2,1 miliarde de tone de dioxid de carbon. Aceasta reprezintă 4% din emisiile globale de carbon sau, cu alte cuvinte, mai multe emisii decât Franța, Germania și Marea Britanie la un loc. 
Pentru a avea o idee mai bună despre modul în care se produce această cantitate, să ne uităm la impactul avut în fiecare etapă a ciclului de viață al produsului:
– producția materiei prime 38%
– prepararea firelor 8%
– prepararea țesăturii 6%
– procesele umede și finisajele 15%
– producția de confecții 4%
– transportul 3%
– retail 3%
– utilizarea produsului 20%
– după utilizare 3%

Prin urmare, 61% (aproximativ 2 miliarde tone CO2) din impact provine din producția din amonte, în timp ce aproximativ o cincime se bazează pe ceea ce noi, consumatorii, facem cu produsul pe măsură ce îl folosim, dar și după utilizare.

Energie 

Conform raportului Fundației Ellen MacArthur, industria textilă se bazează în principal pe resurse neregenerabile (în total 98 de milioane de tone pe an), incluzând petrol pentru a produce fibre sintetice, îngrășăminte pentru a crește bumbac și substanțe chimice pentru a produce și vopsi fibre și textile. 

Din fericire, există intenții în ceea ce privește utilizarea mai multor surse de energie regenerabilă. RE100 este o inițiativă globală de energie regenerabilă, care are ca scop reunirea a sute de companii care doresc să se angajeze în 100% energie electrică regenerabilă. Printre membri îi găsim pe Chanel, care dorește să obțină energie electrică 100% regenerabilă până în 2025, H&M cu un obiectiv de 100% energie regenerabilă până în 2030, Nike până în 2025 și Burberry, care urmărește să procure 100% din electricitate din resurse regenerabile pentru întreaga sa activitate până în 2022. 

Apa utilizată în mod responsabil 

Când ne gândim la un tricou, o rochie sau o pereche de blugi, nu ne gândim de obicei la apă, poate doar la apa pe care o folosim pentru a le spăla. S-ar putea să vă șocheze faptul că o pereche de blugi necesită în jur de 10.850 litri de apă și un tricou 2.720. Cea mai mare parte a apei este utilizată în prelucrarea umedă și la finisare. Producția de textile (inclusiv cultivarea bumbacului) folosește anual aproximativ 93 de miliarde de metri cubi de apă, potrivit raportului Fundației Ellen MacArthur. Când considerăm că peste 2 miliarde de oameni trăiesc în țări cu stres ridicat al apei, cifrele par scandaloase.

Așadar, dacă ne gândim la ce este moda sustenabilă, trebuie să luăm în calcul aspecte care nu par atât de evidente.

Drepturile omului 

Cum sunt tratate toate persoanele implicate în proces? Au salarii decente, sunt tratate cu respect și au condiții de muncă sigure? 

În calitate de consumatori, avem puterea de a alege unde merg banii noștri. Se îndreaptă către o persoană muncitoare care se bucură să creeze acea rochie pentru noi și pentru compania care vede valoarea sa în cadrul companiei? Sau merg către cineva care își varsă literalmente transpirația și sângele pentru compania care nu își asumă responsabilitatea pentru oamenii care îi ajută să obțină profit? 

Poate niciunul dintre noi nu poate schimba lumea, dar putem să fim informați și să alegem cui îi dăm banii noștri.  

ce este moda sustenabilă - we are fashion revolution

Produse chimice 

Procesele de producție a textilelor utilizează o cantitate și o varietate mare de substanțe chimice – în jur de 3 500 de astfel de substanțe. Acestea ne afectează atât pe noi, cât și planeta: 750 au fost clasificate drept periculoase pentru sănătatea umană și 440 sunt periculoase pentru mediu.

Vopsirea și finisajul produselor textile sunt responsabile pentru aproximativ 20% din poluarea globală a apei, care afectează în mod direct toate persoanele ce intră în contact cu zonele poluate.

European Topic Centre on Waste and Materials in a Green Economy (ETC/WMGE) a declarat în raportul „Textilele și mediul într-o economie circulară” că spălarea eliberează substanțe chimice și microplastice în apele menajere uzate. Se estimează că aproximativ jumătate de milion de tone de microfibre de plastic sunt eliberate anual în ocean din spălarea textilelor pe bază de plastic.

Mai mult, unele dintre substanțele chimice utilizate în timpul procesului de fabricație pot fi conținute în produsele finale, afectând astfel și sănătatea consumatorilor.
Pe baza materiei prime non-organice utilizate, lista substanțelor chimice poate crește odată cu folosirea de insecticide și pesticide. De exemplu, într-un raport din 2017 privind utilizarea pesticidelor în producția mondială de bumbac, 4% din toate pesticidele la nivel global și 10% dintre insecticide sunt utilizate în producția de bumbac (alte surse afirmă că procentele ar putea fi mai mari). Puteți citi mai multe despre efectul acestor substanțe asupra sănătății noastre în raportul PAN UK.

ce este moda sustenabilă - produse chimice

Transparenţă 

În prezent, există o mare problemă cu transparența. Știm doar ce aleg companiile să ne spună. Și mult timp au comunicat doar prin campanii publicitare, unde au evidențiat beneficiile fizice pe care le-ar putea avea produsele lor (se simte bine, se potrivește dimensiunii tale etc.) și pe cele emoționale (te face să te simți special, important, oferă un anumit statut sau apartenența la un grup etc.).

Indicele Fashion Transparency a analizat companiile pe baza a cinci criterii: politici și angajamente, guvernanță, trasabilitate, modul în care abordează problemele (știu, arată și remediază) și ce fac în ceea ce privește subiecte fierbinți precum egalitatea de gen, risipa și durabilitatea. Dintre brandurile care au acceptat să participe (45% nu au răspuns și 2% au refuzat), cele mai mari scoruri au fost în categoria politici și angajamente, iar cele mai scăzute au fost în ultima categorie, care abordează problemele momentului. 

Avem un rol de jucat în acest sens. Putem pune întrebări și avem puterea să votăm cu deciziile noastre de cumpărare.

Există multe acțiuni pe care le putem face, dar cel mai important este să ne pese, să fim informați, să știm că alegerile noastre contează și să vrem să facem parte din schimbare. 

Nu există un răspuns perfect sau corect, ci doar mici îmbunătățiri pe care le putem face în fiecare zi, dar important este să ne informăm, începând cu a înțelege ce este moda sustenabilă.  

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *